Rata de promovare la sesiunea de toamnă a bacalaureatului a fost, în județul Suceava, de 30,27 %.
Dintre cei 1.630 elevi înscriși, au absentat 434.
Inspectoratul Școlar a anunțat că majoritatea candidaților respinși au avut medii sub 5, iar cei mai mulți dintre cei promovați medii între 6 și 6,99.
Niciun elev nu a fost eliminat din concurs și, de asemenea, niciunul nu a obținut media 10.