La ora 19 votaseră, în județul Suceava, 247.633 alegători, dintre care 19.997 pe liste suplimentare și 1.566 cu urna mobilă.
Prezența la vot era de 40,9 %, iar în principalele orașe: Suceava 42,5 %, Rădăuți 34,9 %, Fălticeni 44,5 %, Vatra Dornei 46 %, Câmpulung Moldovenesc 36,4 % și Gura Humorului 40,5 %.
Majoritatea votanților provine din mediul rural.
Alegătorii pot să voteze până la ora 21,00, când se vor închide urnele.
Persoanele care la ora 21,00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cele care stau la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul constituţional până cel mult la ora 23,59.
Astăzi, Inspectoratul de Poliție Suceava a sancționat cu avertismente 2 bărbați care au postat, pe rețele de socializare, mesaje prin care îndemnau să voteze un anumit candidat, continuând astfel campania electorală și încălcând legislația.
Polițiștii au luat legătura telefonic cu ei, iar cei 2 bărbați și-au eliminat postările.
CITEȘTE ȘI
5 sancțiuni pentru continuarea propagandei electorale, la Suceava
DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!