Conducerea companiei Apa Serv a anunţat că, începând cu luna iulie, nemţenii vor plăti mai mult pentru un metru cub de apă.
Directorul CĂTĂLIN DUGHIR a estimat că suma preconizată este de 1,43 lei pe metru cub.
Majorarea va fi impusă prin creşterea redevenţei, odată cu preluarea în administrare a investiţiilor făcute de Apa Serv din fonduri europene, investiţii care nu au fost cofinanţate de Consiliul Judeţean.
DUGHIR a accentuat că, la ora actuală, redevenţa este de 6 milioane 600 de mii de lei, urmând să se ajungă la o valoare de peste 16 milioane.
Începând cu 1 ianuarie, când a scăzut valoarea taxei pe valoare adăugată, nemţenii plătesc 3,88 de lei pentru apa potabilă şi 3,65 de lei pentru canalizare, sume în care este inclusă TVA.