Andra își sărbătorește ziua de naștere și lansează o nouă piesă, intitulată „Timpul”, pe care le-o face cadou tuturor fanilor. Piesa e însoțită de un videoclip fresh, care-i are ca principali protagoniști pe îndrăgiții vloggeri, Bibi și Antonio Pican.
„Timpul este cea mai valoroasă resursă a noastră. Curge ireversibil, nu îl putem opri, nici întoarce. Putem doar să trăim și să ne bucurăm de fiecare clipă. În unele cazuri, îl putem lăsa să vindece răni și ne putem pune speranța în viitor. Acesta este mesajul noii mele piese, pe care mi-am dorit enorm să o ofer publicului chiar de ziua mea. Este un cadou pe care sper ca fanii să își dorească să îl asculte încontinuu!”, a declarat ANDRA.
„Tu lasă-mi iubirea să caute drumul/ Și poate-ntr-o viață, planetele noastre s-or alinia”
Melodia are un crescendo care ține ascultătorul în tensiune de la primele acorduri de chitară până la ultimele note. Andra își începe discursul muzical plin de emoție descriind o poveste de dragoste într-un punct de cotitură. Melodia devine din ce în ce mai plină de energie pe măsură ce Andra cântă despre o poveste al cărei inamic pare „timpul”, dar care, în viitor, se poate dovedi a fi cel mai mare aliat în obținerea finalului fericit mult dorit.
Check it out!