Consiliul Local Suceava ar putea aloca, în ședința de joi, suma de 1 milion lei Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru continuarea lucrărilor la noul sediu administrativ al seminarului teologic liceal Mitropolitul Dosoftei.
Sediul vechi al seminarului teologic a fost distrus de un puternic incendiu în ianuarie 2015.
De asemenea, consilierii locali vor dezbate alocarea a 75 mii lei asociației Lumină Lină pentru finanțarea centrului social de noapte Sfânta Vineri.
Banii vor fi folosiți pentru cheltuieli de cazare și masă, echipamente, servicii și utilități.
Lunar, acest centru acordă servicii unui număr de aproximativ 50 de persoane fără adăpost.