full screen background image

Acțiune a polițiștilor suceveni împotriva tinerilor care fac drift pe șoseaua de centură

Polițiștii Biroului Rutier Suceava și cei din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au identificat în parcarea amenajată adiacent sensului de mers Pătrăuți către Șcheia a variantei ocolitoare a municipiului Suceava mai multe autoturisme și persoane aflate în respectivele vehicule și în proximitatea acestora.

 

În urma activităților specifice derulate de polițiști, pe carosabil au fost identificate urme circulare de rulare/frânare specifice manevrelor de drift, iar din cercetări s-a stabilit că persoanele prezente la fața locului s-au adunat prin utilizarea rețelelor de socializare.

 

Activitățile derulate de polițiști și jandarmi la fața locului s-au concretizat în legitimarea a 30 de persoane și verificarea a circa 30 de vehicule, testarea cu aparatul etilotest a 15 conducători auto și  aplicarea a 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.040 lei, în principal pentru montarea de anvelope cu alte dimensiuni decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare, aplicarea de folii neomologate pe geamurile laterale și parbriz care estompează sau reduc vizibilitatea atât din interior cât și din exterior, lipsă R.C.A., lipsă documente, etc.

 

Polițiștii au mai reținut un permis de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare și au ridicat un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *