La 07.02.2017, ora 15.45, o patrulă din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Gura Humorului a oprit pentru control pe DJ 177C, în localitatea Capu Câmpului, autoturismul condus de un localnic de 44 de ani.
Cu ocazia verificării documentelor, polițiștii au constatat faptul că permisul de conducere prezentat de conducătorul auto este uzat și nu conține elementele caracteristice, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea lui.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Cu ocazia audierilor, bărbatul de 44 de ani a declarat că, în cursul lunii decembrie 2013, în urma unei înțelegeri cu o persoană necunoscută, a fost ajutat să obțină permisul de conducere fără să susțină examenul, iar în ianuarie 2014 a primit prin poștă permisul de conducere, fără a cunoaște cine și unde a fost confecționat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals intelectual în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere.