full screen background image

Accident rutier la Dumbrăveni

 

La data de 08.02.2016, ora 14.50, în timp ce acționa pe DN 29, pe raza comunei Dumbrăveni, un echipaj din cadrul Poliției orașului Salcea și a Postului de poliție Dumbrăveni a observat în trafic un autoturism înmatriculat în străinătate care, după intersecția cu DJ 208B Verești, a pătruns pe contrasens și a oprit pentru câteva secunde pe acostament, însă, după ce s-a pus în mișcare, nu a acordat prioritate unui autoturism care circula regulamentar, intrând în coliziunea laterală cu acesta, după care ambele vehicule şi-au continuat deplasarea, fiind necesară urmărirea și oprirea acestora.

politie

 

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul înmatriculat în străinătate a fost condus de o tânără de 26 de ani, din comuna Dumbrăveni,  iar celălalt autoturism implicat în eveniment de un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate.

 

 

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul tinerei de 26 de ani și de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 47 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

 

Tânăra de 26 de ani a fost sancționată contravențional cu amendă de 1.050 lei, pentru oprirea în loc nepermis și neacordarea de prioritate, după care ambilor conducători auto li s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *