La data de 07.09.2015, în jurul orei 11.30, în timp ce conducea bicicleta pe strada Voroneţ din oraşul Gura Humorului, în zona pasajului C.F.R., datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă şi în pantă, un bărbat de 57 de ani, din municipiul Bucureşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a pătruns pe contrasens, după care a intrat în coliziune laterală cu parapetul de protecţie de pe partea stângă a drumului şi a căzut pe carosabil.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului.
Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La data de 07.09.a.c., în jurul orei 18.10, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe strada Roşu din municipiul Vatra Dornei, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 45 de ani, din localitate, s-a dezechilibrat și a căzut în şanţul de pe marginea dreaptă a direcţiei sale de deplasare.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a biciclistului.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.