Medicii veterinari suceveni combat zvonurile – propagate în special pe rețelele sociale – potrivit cărora autoritățile decimează efectivele de oi și capre ale fermierilor, sub pretextul ținerii sub control a pestei rumegătoarelor mici.
În mediul online au apărut acuzații nefondate care îi atacă pe veterinari că “sunt plătiți de Uniunea Europeană pentru a distruge zootehnia românească”.
Directorul Direcției Sanitare Veterinare Suceava MIHAI VOLOȘENIUC a declarat că, în această perioadă, medicii veterinari colectează probe preventive de la oi, contra brucelozei, o boală veche și eradicată în România.
Aceste probe de sânge se iau prin sondaj, dar mulți crescători refuză accesul medicilor veterinari.
Unii proprietari îi acuză pe medicii că recoltează probe privind pesta micilor rumegătoare și chiar că aceștia vor să le ucidă animalele.
MIHAI VOLOȘENIUC a precizat că în județul Suceava nu s-a înregistrat nicio suspiciune de pestă a micilor rumegătoare, iar probele de sânge se iau pentru o cu totul altă boală, în baza unui manual operațional.
La rândul său, președintele Colegiului Medicilor Veterinari Suceava PETREA DULGHERU a remarcat că, de 50 ani de când lucrează în domeniu, nu a întâlnit “asemenea aberații și acuzații mincinoase, nefondate și iresponsabile”.
El le-a transmis crescătorilor de animale să aibă încredere în profesionalismul veterinarilor și să nu dea crezare dezinformările online.
CITEȘTE ȘI
Controale ale inspectorilor veterinari suceveni în târguri și piețe agroalimentare
DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!