full screen background image

Colegiul Farmaciștilor Suceava avertizează că antibioticele pot fi eliberate de farmaciști, la liber, doar pentru 72 de ore

Colegiul Farmaciștilor Suceava reamintește că Ministerul Sănătății a emis o nouă metodologie de prescriere și eliberare la liber a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic.

Medicamentele din această categorie se eliberează pe bază de prescripție medicală, care se reține în farmacie.

În situații de urgență, medicamentele care fac obiectul acestui ordin se pot elibera pentru maximum 72 ore, pentru sfârșitul de săptămână și sărbătorile legale.

Doza de urgență se va elibera o singură dată în cursul unui tratament, în baza unei declarații a pacientului sau aparținătorului acestuia.

În consecință, Colegiul Farmaciștilor Suceava precizează că acest ordin “nu schimbă esențial modul de prescriere și eliberare a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic, oferind posibilitatea ca atunci când situația o impune, pentru cazuri de urgență, farmacistul să poată elibera antibiotice doar pentru 72 ore”.

 

 

CITEȘTE ȘI

Două farmacii deschise non-stop de Paști în municipiul Suceava

 

DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *