La data de 03.09.2015, în jurul orei 04.48, Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată de spitalul din localitate despre faptul că, la unitatea medicală a fost adus un tânăr 18 ani din orașul Cajvana, victima unui accident de circulație, el fiind pasager al autoturismului condus de fratele său, de 20 de ani.
Polițiștii deplasați la spital, l-au identificat pe tânărul de 20 de ani, care a declarat verbal că el a condus autoturismul implicat în accident, astfel că, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit o altă situație și anume faptul că, în jurul orei 03.00, tânărul de 18 ani, ce nu posedă permis de conducere a condus autoturismul, pe DJ 178D, în oraşul Cajvana, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice, autoaccidentându-se.
După producerea accidentului tânărul de 18 ani a îndepărtat plăcuțele cu numerele de înmatriculare și a parcat autoturismul în curtea unui imobil.
Datorită leziunilor suferite, acesta nu putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.