full screen background image

Trafic afectat de ceață pe Aeroportul Suceava

Ceața densă continuă să creeze probleme în traficul pe Aeroportul Suceava, majoritatea curselor programate să aterizeze din străinătate și de la București fiind direcționate pe alte aeroporturi.

Conform regulamentelor de zbor, în asemenea condiții meteo total nefavorabile, aeronavele nu primesc acceptul pentru aterizare, în mod evident primând siguranța pasagerilor.

Directorul Aeroportului Suceava IOAN MĂRIUȚA a declarat că, până ieri seara, au fost anulate 18 zboruri, care au aterizat normal la Iași, Cluj Napoca și Bacău.

El a adăugat că, în întreaga sa activitate, nu a mai întâlnit o astfel de situație, în care 3 zile consecutive să nu se poată zbura de pe aeroportul sucevean din cauza ceții.

În acest context, pasagerii care ajung pe alte aeroporturi sunt transportați apoi la Suceava cu autocare asigurate de companiile aeriene, iar pasagerilor cărora le-a fost anulat zborul de pe Aeroportul Suceava vor primi cazare şi vor fi reprogramaţi pentru zborurile următoare.

MĂRIUȚA a mai precizat: “Ceața înghețată și densă nu a permis aterizarea în condiții de siguranță a aeronavelor, vizibilitatea fiind sub minima sistemului ILS CAT II, mai mică de 100m orizontal și plafon de nori sub 30m. Sistemul ILS existent pe Aeroportul Suceava este un sistem care se regăsește pe majoritatea aeroporturilor din țară.  Echipamente mai performante, ILS cat III B se regăsesc pe aeroporturile Henri Coandă din București și Traian Vuia din Timișoara și acestea din urmă cu anumite limite de vizibilitate. Echipamentele ILS și operaționalizarea sistemului aparțin de Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian-ROMATSA.  Aeroportul asigură infrastructura necesară deservirii aeronavelor la sol, în această activitate fiind angajat personal propriu, dar neimplicat în procesarea pasagerilor și a procedurilor de check-in. Comunicarea cu pasagerul se realizează prin intermediul agenților de check-in, care asigură legătura între pasageri și compania aeriană. Agenții de check-in sunt angajații companiei Romanian Airport Services, care au contract direct cu operatorii aerieni. Agenții de check-in pot furniza informații pasagerilor despre statusul zborurilor în măsura în care acestea sunt disponibile. Timpul de așteptare pentru informații noi variază, având în vedere ca toate informațiile vin de la sediile centrale ale companiilor aeriene și depind direct de resursa de zbor disponibilă. Decizia anulării, reprogramării sau devierii unui zbor pe alt aeroport aparține strict companiei aeriene; de altfel, compania se ocupă de toate formalitățile legate de transport și acomodare ale pasagerilor afectați de întârzieri/anulări/reprogramări ale zborurilor”

 

 

CITEȘTE ȘI

Tel Aviv, o nouă cursă externă de pe Aeroportul Suceava

 

DĂ-NE FOLLOW PE INSTA!

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *