Colegiul Medicilor Suceava va organiza, de joi până sâmbătă, Conferința Zilele Medicale ale Sucevei.
Evenimentul – ajuns la a 10 –a ediție – se va desfășura sub egida Academiei de Științe Medicale și a Universității de Medicină și Farmacie Iași.
Tema principală de discuții va fi Progrese și provocări în medicina actuală bazată pe dovezi.
La conferință și-au anunțat participarea 500 medici de toate specialitățile din județ, precum și stomatologi și cadre medicale medii, care vor avea sesiuni de comunicări separate.
Ca și la edițiile anterioare, nivelul profesional va fi susținut de personalități marcante – medici, conferențiari și profesori din diferite specialități.
PE ACEEAȘI TEMĂ:
Zilele Medicale ale Sucevei se vor axa pe afecțiuni cronice