Pe 13 ianuarie Asociația pentru Intervenție în Autism Suceava (AIAS) a lansat la Rădăuți programul ImPACT.
Beneficiarii primei etape a proiectului sunt 20 de familii cu copii ce prezintă tulburări în dezvoltare/TSA.
AIAS va implementa la Rădăuți programul ImPACT, un proiect recunoscut la nivel internațional ca fiind cel mai eficient în implicarea activă și împuternicire a părinților în procesul de recuperare, creșterea independenței întregii familii și scăderea impactului financiar.
Proiectul ImPACT îi învață pe părinți strategii pe care le pot folosi pentru a-și ajuta copilul să dezvolte abilități sociale, de comunicare, imitație și joacă în timpul rutinelor și activităților zilnice.
ImPACT este primul program de acest tip implementat în zona de nord a țării.
Programul ImPACT este destinat familiilor ce suspectează întârzieri în dezvoltarea copilului, copiilor diagnosticați cu TSA sau alte tulburări de dezvoltare, cu vârste cuprinse între 1 – 8 ani.
Grupul țintă vizează 20 de familii cu copii care prezintă tulburări în dezvoltare/TSA care vor beneficia gratuit de training specializat pentru a dezvolta abilități în ceea ce privește metodele și tehnicile specifice de intervenție, atât la nivel teoretic (prezentare de informații), cât și practic (lucru efectiv 1:1 părintele cu copilul sub îndrumarea coordonatorului, în care vor aplica tehnicile de intervenție specifice nevoilor copilului).
Familiile vor beneficia și de evaluare, consiliere și grup de suport.
Cele 20 de familii, care au trecut deja prin procesul de evaluare, vor urma un modul de pregătire de șase luni. Ședințele săptămânale se vor desfășura la sediul AIAS din Rădăuți (str. Volovățului, nr.39, reper: sediul RDS).
De implementarea proiectului se vor ocupa doi traineri cu studii post-universitare internaționale în analiză aplicată, formați ca instructori în formarea părinților ca traineri în comunicare pentru proprii copii.
Programul ImPACT implementat la Rădăuți este finanțat de EGGER Romania.
Programul ImPACT va asigura creșterea gradului de independență a întregii familii, prin instruirea părinților și a familiei extinse cu privire la metodele și tehnicile de intervenție derivate din principiile analizei aplicate a comportamentului (ABA). Astfel membrii familiei vor cunoaște tehnicile necesare pentru a interveni în procesul de recuperare, părintele devenind specialist pentru propriul copil.
Programul ImPACT este recunoscut la nivel internațional ca unul dintre cele mai eficiente programe de coaching pentru părinții copiilor mici cu tulburare de spectru autist (TSA) și întârzieri legate de comunicarea socială.
Scopul general al proiectului este incluziunea socială a familiilor copiilor cu diagnostic de TSA, sau alte tulburări de dezvoltare sau ce au suspiciuni în dezvoltarea copiilor, prin implicarea și împuternicirea părinților în procesul de recuperare, creșterea numărului de familii care beneficiază de training în implementarea terapiei specializate in-house, conștientizare și dezvoltarea unui ghid specific.
În județul Suceava, nu este dezvoltată încă furnizarea de servicii specializate direct către părinte și familia copilului care prezintă tulburări în dezvoltare/ TSA, recuperarea copilului stând încă sub umbrela serviciilor acordate direct către copil, servicii ce pot fi foarte costisitoare, de lungă durată și inaccesibile pentru familiile cu venit redus.