Managerul Spitalului Județean Suceava ALEXANDRU CALANCEA susține că organizarea sistemul medical trebuie regândită, astfel încât să devină mai eficient rolul medicilor de familie.
El a declarat că, în pandemie, sprijinul acestora putea fi mai consistent, dar numărul redus al medicilor de familie și volumul mare de muncă au îngreunat intervențiile.