full screen background image

Patru persoane, printre care un activist de mediu și 2 cameramani, agresate într-o pădure din Panaci

Poliția Vatra Dornei a fost sesizată ieri că 4 persoane – un activist de mediu, 2 cameramani și un localnic – au fost agresate de mai mulți localnici în pădurea Dealu Negru din Panaci.

 

Au fost constituite, în regim de urgență, mai multe echipe de polițiști și jandarmi, iar în aproximativ 30 minute s-a reușit reperarea în fondul forestier a activistului de mediu și a 2 cameramani, localnicul reușind să părăsească singur pădurea și să se prezinte la sediul poliției.

Cele 3 persoane au fost preluate de echipajele de poliție și conduse la sediul Poliției Vatra Dornei.

Din audierile efectuate s-a constatat că activistul de mediu și cameramanii s-au deplasat împreună cu un localnic în zona forestieră din proximitatea comunei Panaci, pentru a realiza un material video cu privire la posibile acte ilicite privind tăiri de arbori.

În timpul activității, aceștia au fost surprinși de mai mulți localnici pe terenurile forestiere private, iscându-se un conflict care a degenerat, activistul și cameramanii fiind agresați de către celelalte persoane.

În urma cercetărilor întreprinse, polițiștii au identificat 5 persoane care au participat la incident.

Acestea sunt audiate la sediul Poliției Vatra Dornei, în paralel fiind continuate celelalte activități procedurale pentru administrarea probatoriului și dispunerea măsurilor procesuale, sub coordonarea unității de parchet competente.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *