În ședința de astăzi a Colegiului Prefectural Suceava, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava BOGDAN PITICARI a prezentat amănunte despre comportarea lucrărilor hidrotehnice în urma ploilor torențiale din ultimele săptămâni.
El a spus că nu s-a înregistrat nicio avarie la lucrările hidrotehnice aflate în administrare.
Specialiștii instituției au identificat zonele ce prezintă pericol de inundații, pentru care au întocmit 37 de studii de prefezabilitate și 11 studii de fezabilitate.
Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava realizează anual lucrări de terasamente pentru recalibrarea și corectarea cursurilor de apă.
Pentru acest an sunt prevăzute lucrări de decolmatare și recalibrare terasamente, întreținere diguri și consolidări de mal cu anrocament și saci geocontaineri.
PITICARI a atras atenția asupra necesității lucrărilor de amenajare a bazinelor superioare ale cursurilor de apă prin lucrări de combatere a eroziunii solului și amenajarea de torenți în vederea reducerii transportului de aluviuni, solicitând și sprijinul Direcției Silvice Suceava pentru amenajarea bazinelor hidrografice torențiale.
În cadrul ședinței Colegiului Prefectural a fost discutată și problema recipientelor de plastic, impunându-se necesitatea găsirii unor soluții motivante pentru colectarea lor.