full screen background image

Măsuri clare de ordine publică la sărbătoarea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

În aceste zile, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratele de Jandarmi, de Poliție și pentru Situații de Urgență Suceava asigură ordinea publică pe timpul manifestărilor religioase organizate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, de sărbătoarea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

 

Peste 250 jandarmi băcăuani și suceveni, polițiști și pompieri, sprijiniți de polițiști locali, sunt prezenți în spațiul public pentru siguranța pelerinilor participanți la procesiunile și slujbele religioase ce vor avea loc la mănăstire și pe străzile municipiului Suceava.

Pentru buna desfășurare a manifestărilor, jandarmii recomandă să respectați indicațiile forțelor de ordine cu privire la traseele de afluire și defluire, să manifestați înțelegere față de măsurile luate și să evitați conflictele de orice natură.

De asemenea, respectați regulile stabilite de organizatori pe timpul desfășurării procesiunilor, păstrați distanța fizică față de celelalte persoane, evitați aglomerările și acordați o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale.

Dacă sunteți martori sau victime ale unor fapte antisociale, sesizați cea mai apropiată patrulă de jandarmerie sau apelați numărul 112.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *