Universitatea Ștefan cel Mare Suceava se numără printre primele instituții de învățământ superior din România care utilizează de un deceniu un program informatic de depistare a similitudinilor în lucrările elaborate în cadrul USV sau în afara acesteia.
Softul respectiv este folosit de cadrele didactice pentru verificarea tuturor lucrărilor de licență, disertație și doctorat, precum și a unor referate sau diverse lucrări scrise de studenți pe parcursul anului universitar.
USV desfășoară cursuri obligatorii de Etică și integritate academică pentru toate programele de masterat și doctorat, precum și cursuri sau module de Etică și deontologie profesională la multe dintre programele de licență.
Totuși, în ciuda desfășurării campaniilor de informare, apar unele cazuri în care studenții ignoră normele de întocmire a textelor solicitate de profesori pentru evaluarea pe parcurs sau semestrială.
În urma propunerilor venite de la Consiliile facultăților, Consiliul de Administrație a analizat modul în care membrii comunității academice respectă Codul de etică și deontologie profesională.
Constatând că există tentative de însușire a unor texte de pe internet și de prezentare a unor referate, rapoarte sau lucrări care conțin un procent semnificativ de similitudini cu surse publicate deja, a fost decisă sancționarea cu avertisment scris a 113 studenți.
Studenții care au primit sancțiunea au dreptul să depună la secretariatul facultății eventuale contestații.