Aproximativ 100 de angajați din sănătate au protestat astăzi, în fața Prefecturii Suceava, solicitând mărirea salariilor personalului TESA, brancardierilor, infirmierelor și îngrijitoarelor.
Astfel de acțiuni au avut loc la nivel național.
La Suceava protestul a fost organizat de Federatia Sanitas pentru a transmite mesajul membrilor nemulțumiți de înghețarea salariilor, a sporurilor și a stimulentul de risc din asistenta sociala și sănătate.
“Activitatea medicală și din asistență socială se face în echipă și trebuie respectată legea salarizării pentru ca toate categoriile de salariați să beneficieze de creșterile salariale” a fost mesajul formulat.
Federaţia Sanitas va redacta o scrisoare deschisă către Preşedinţie, membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului European prin care atrag atenţia asupra faptului că România este singura ţară europeană care în plină pandemie diminuează veniturile salariaţilor care se luptă în mod direct pentru stoparea acesteia.
În funcţie de rezultatul acţiunilor deja programate, sindicaliștii vor continua să organizeze forme de protest legale.