Campania de vaccinare gratuită anti – coronavirus va continua de pe 4 ianuarie 2021 în 7 spitale din județul Suceava.
Este vorba despre unitățile medicale din Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului și Siret.
În faza a 2 –a de vaccinare sunt prinse 30 centre – majoritatea în săli de sport și cămine culturale – din localitățile amintite plus Vicovu de Sus, Dolhasca, Broșteni, Salcea, Arbore, Udești, Șcheia, Cornu Luncii și Marginea.
Autoritățile sanitare vor mai operaționaliza 2 caravane mobile pentru persoanele aflate în centre rezidențiale și medico-sociale, nedeplasabile sau aflate în zone izolate.