full screen background image

Bogdan Medvedi și Nicole Cherry lansează piesa Atât de aproape

Bogdan Medvedi și Nicole Cherry aduc prima lor colaborare pentru piesa Atât de aproape.

Facem și prezentările: Bogdan Medvedi este un artist romantic, vorbește despre iubire în melodiile sale. Atât de aproape este un manifest de dragoste, desenat pe note și versuri, despre sentimentele pe care doi tineri le trăiesc atunci când dau și primesc iubire unul de la celălalt, despre bunătate, loialitate și fluturi în stomac.

„Atât de aproape este piesa în care mi-am pus sufletul pe note și am scris din inimă despre povestea de dragoste pe care cred că fiecare dintre noi își dorește să o trăiască în această viață. Sunt extrem de fericit să o am pe Nicole în dreapta mea pentru această piesa. Este unul dintre artiștii mei preferați și mă bucur că vocile noastre se completează exact cum îmi doream. Sper ca toți cei care ascultă acest manifest de dragoste să simtă emoția pe care am desenat-o pe note și versuri și să îi facă să iubească mai mult decât iubesc deja. Iar dacă muzica noastră va ajunge la inimile oamenilor, vom ști cu siguranța că am câștigat tot. Mulțumesc din inimă!”, a spus Bogdan Medvedi.

„Am o mulțime de motive să mă bucur astăzi. Sunt atât de aproape de ziua mea de naștere, suntem atât de aproape de Crăciun și atât de aproape unii de alții prin intermediul internetului. Sunt sigură că și voi veți găsi multe motive de bucurie, mai ales după ce o sa ascultați piesa Atât de aproape, lansată alături de Bogdan, căruia îi mulțumesc pentru invitația de a colabora. Le mulțumesc tuturor celor implicați în proiect, de la producători, la echipa de pe setul filmării videoclipul, totul a decurs foarte ok. Și vouă, pentru că ne ascultați și pentru că sunt sigură că veți include piesa în playlisturile voastre”, a declarat Nicole Cherry.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *