Rectorul VALENTIN POPA a emis ordinul de modificare a calendarului concursului pentru selecția decanilor celor 10 facultăți din cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava.
Concursul public pentru selecția decanilor se va desfășura în perioada 6 – 29 iulie.
Doar candidații care au primit avizul din partea Consiliului facultății vor fi evaluați de comisia de concurs, care va fi formată din rector și cei 4 prorectori.
Membrii comisiei nu trebuie să fie în stare de incompatibilitate sau de conflict de interese.
În vederea selecției decanului unei facultăţi, fiecare membru al comisiei de concurs evaluează candidații, pe baza calității planului managerial, compatibilității planului managerial al candidatului cu planul managerial al rectorului, cunoștințelor privind legislația specifică, modului de relaționare și de comunicare și componenței echipei propuse pentru conducerea facultății.
În situația în care niciun candidat nu întrunește calificativul ADMIS la toate cele 5 criterii sau nu există cel puțin 2 candidați avizați de Consiliul facultății, concursul va fi reluat, stabilindu-se un nou calendar.