În perioada 26 februarie – 4 martie Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava desfășoară evenimente dedicate împlinirii a 87 ani de la legiferarea înfiinţării primelor structuri de Protecţie Civilă din România.
Subunitățile ISU vor organiza cu acest prilej Zilele Porților Deschise, între orele 9 – 15, în cadrul cărora sucevenii vor putea viziona tehnica de intervenție și vor primi sfaturi despre cum să prevină sau să se comporte în situații de urgență.
De asemenea, inspectorii de specialitate ai pompierilor militari vor desfășura în mai multe unități de învățământ din Suceava, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Siret și Vatra Dornei lecții deschise și exerciții de evacuare în caz de cutremur.
ISU a solicitat tuturor Primăriilor din județ să angreneze Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență în activitățile de informare preventivă, cu desfășurarea unor exerciții demonstrative și distribuirea de materiale specifice protecției civile.
Vineri între orele 10 – 14, ISU va constitui puncte de informare în zonele de pe lângă centrele comerciale din municipiul Suceava, unde vor fi distribuite materiale informative.