Joi dimineață, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în Păltinoasa.
În sprijinul militarilor a intervenit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță.
Un TIR a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat pe o parte.
În cabină se aflau șoferul și ajutorul acestuia, cetățeni polonezi.
Pompierii i-au ajutat să iasă din mașină și le-au acordat primul ajutor medical.
Unul dintre cei doi, cu o rană ușoară la cap, a fost preluat de către echipajul SAJ și transportat la spitalul din Gura Humorului.