În perioada 1 septembrie 2019 – 31august 2021, la Școala Gimnazială Nr.3 Suceava se implementează un nou proiect de schimb interșcolar – We are looking for future Olympic Stars, în cadrul Programului European Erasmus+ ce beneficiază de o finanțare de 29.390 euro de la Uniunea Europeană.
Obiectivele acestui proiect constau în promovarea unui stil de viață sănătos și motivarea practicării sportului pentru copiii cu vârste între 11 și 14 ani.
În acest proiect sunt implicați peste 500 de copii din cadrul Școlii Gimnaziale Nr.3 Suceava și din școlile partenere din Slovacia, Bulgaria, Croatia și Italia.
Activitățile prevăzute în proiect au în vedere informarea în legatură cu beneficiile mișcării și ale obiceiurilor alimentare corecte, organizarea unor probe sportive, cunoașterea particularităților culturale ale țărilor implicate, realizarea unui dicționar de termini sportivi, întâlniri cu personalități din lumea sportului și organizarea de mobilități în țările partenere.
În săptămâna 18-22 noiembrie a avut loc la Kardzhali – Bulgaria prima întâlnire din cadrul acestui parteneriat.
Au participat șase elevi din clasele a VII-a și a VIII-a însoțiți de profesorul de educație fizică Cezar Nacu și de coordonatorul proiectului Mihaela Mustea.
Programul întâlnirii a vizat atât organizarea de activități sportive, de promovare a obiceiurilor alimentare sănătoase, întâlnirea cu o personalitate locală din sport, cât și activități de intercunoaștere culturală : program artistic, vizitarea școlii și a obiectivelor istorice din împrejurimile orașului, plantarea unui copac în curtea școlii.