Primarul municipiului Suceava ION LUNGU a prezentat astăzi simularea primei parcări supraterane pe mai multe niveluri, care va fi construită deasupra actualei parcări a Primăriei și a străzii Universității.
Proiectul parcării cu 200 de locuri este în dezbatere publică.
Inițial, parcarea a fost proiectată în spatele sediului Primăriei, dar suprafața mică nu corespunde acestei investiții.
LUNGU a precizat că, în urma discuțiilor avute cu proiectantul, varianta cea mai eficientă este extinderea pe strada Universității, până la stadion, cu circulație pe strada Universității, prin parcarea supraterană.