Nici la acest început de an școlar nu toți elevii suceveni vor avea manuale noi.
Manualele de la o bună parte dintre materiile şcolare vor lipsi la clasa a 7 –a, deoarece Ministerul Educației a întârziat procedura de achiziție.
Probleme sunt şi la clasele întâi, a 2 -a şi a 6 -a, unde se înregistrează contestații la licitații, precum și la clasele a 3 –a și a 5 –a, unde nu au fost depuse deloc oferte.
La nivel național, pentru anul şcolar viitor au fost semnate contracte-cadru doar pentru 6 % din totalul manualelor.