Premierul VIORICA DĂNCILĂ, ministrul Finanțelor EUGEN TEODOROVICI și ministrul de Interne MIHAI FIFOR au participat miercuri la ședința Comitetului Executiv Suceava al PSD, care s-a desfășurat la Fălticeni.
La întâlnire au fost prezenți parlamentari ai acestui partid, aleși locali și județeni, precum și directori de instituții.
DĂNCILĂ a declarat că, pentru perioada imediat următoare, Guvernul nu va fi restructurat, ci se va apela cel mult la o remaniere a miniștrilor care nu au îndeplinit programul de guvernare.
Ea a evitat să nominalizeze, spunând că decizia va fi luată în urma discuțiilor cu partenerii din ALDE.