În cadrul proiectul „Etică și integritate academică de excepție în cercetarea științifică și actul didactic”, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava organizează, în perioada 19 – 20 octombrie, Conferința științifică internațională Valori etice în educație, cercetare și inovare.
În cadrul acestei conferințe vor fi organizate ateliere de lucru, moderate de specialiști cu experiență în domeniu, dedicate unor teme care se adresează deopotrivă studenților, cadrelor didactice și publicului larg : matricea etică a politicii cercetării.
Participanții pot opta pentru audierea prezentărilor în plen, a celor pe secțiuni sau pot participa la workshopuri.
În cadrul conferinței va avea loc și un concurs studențesc de eseuri pe tema eticii și integrității academice, dotat cu premii.