Caravana meseriilor, un eveniment organizat pe 20 septembrie de Inspectoratul Școlar , Camera de Comerț și Industrie si Primăria Suceava, găzduit de Colegiul Tehnic Petru Mușat, are ca scop informarea elevilor de clasa a VIII-a și a părinților acestora în legătură cu posibilitatea înscrierii în clasele de învățământ dual și profesional și prezentarea avantajelor parcurgerii acestui traseu profesional.
Evenimentul cuprinde o amplă expoziție, dezbateri și lectorat cu părinți.
In cadrul expoziției se vor prezenta laboratoare și ateliere, precum și standuri cu materiale de prezentare și promovare a învățământului dual.
La eveniment vor participa firme, reprezentanți ai mediului economic din județ și din zonă care caută, pe termen mediu și lung, personal calificat în diverse domenii, și care să ofere cadrul în care tinerii, absolvenți a 8 clase, se pot dezvolta profesional.
Copiii prezenți vor putea să participe la demonstrații practice, sa urmărească aplicații multimedia, vor veni in contact cu elemente și echipamente specifice unor meserii de viitor, Caravana prezentând, printre altele, un robot simplu de programat, un simulator de sudură de ultima generație care funcționează pe baza de realitate augmentată, stand multimedia de experimentare în electrotehnică, stand montaj mecanic.