Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit, în această dimineață, cu o autospecială cu apă și spumă, o autoplatformă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o garsonieră situată la etajul IV al unui bloc de locuințe din cartierul Burdujeni.
Militarii au fost sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea echipajelor, interiorul garsonierei ardea generalizat, iar holurile de la etajele superioare erau inundate cu fum și gaze toxice.
De asemenea, exista pericolul de propagare a flăcărilor la apartamentele învecinate ( 19 locuințe ) și la cel aflat sub garsoniera incendiată, la etajul III.
Salvatorii au localizat incendiul, iar echipele de căutare / salvare au evacuat 22 de persoane, din care 4 copii.
Alte 20 de persoane, de la etajele inferioare, s-au autoevacuat, înainte de sosirea pompierilor militari.
Două femei au suferit ușoare intoxicații cu fum, iar echipajele SMURD și SAJ le-au acordat primul ajutor medical.
După ce și-au revenit, acestea au refuzat transportul la spital.
Au ars în totalitate bunurile din interiorul garsonierei și s-au degradat tencuiala și zugrăveala de pe holul etajului, precum și alte elemente combustibile.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.