full screen background image

Centrul Economic Bucovina revine la Consiliul Județean Suceava

Consilierii județeni suceveni au revocat, în ședința de astăzi, dreptul de administrare al Regiei Aeroportul asupra bunurilor proprietate publică și privată a județului de la Centrul Economic Bucovina.

 

 

5 pavilioane expoziționale și industriale, precum și terenul aferent au fost preluate din nou în administrarea Consiliului Județean.

 

 

Expertiza tehnică a clădirilor a arătat că acestea nu pot suporta o compartimentare adecvată unor terminale de pasageri și a unei hale de depozitare cargo.

 

 

La şedinţă a fost prezent şi fostul preşedinte social-democrat al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, care a cerut consilierilor să pregătească dezvoltarea ulterioară a aeroportului fără a înghesui terminalele pe o suprafaţă mică.

 

 

În sală a participat şi directorul aeroportului, Ioan Măriuţa, acesta precizând că sunt posibile mai multe variante pentru dezvoltarea aeroportului, printre care extinderea căilor de rulare, construcţia de noi platforme şi chiar a unui drum de securitate, între Centrul Economic Bucovina şi actuala pistă.

 

 

Consilierii judeţeni PSD au cerut pauză de consultări, iar la revenirea în sală proiectul a trecut cu 32 de voturi „pentru” şi două „împotrivă”.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *