Una dintre cele mai importante investiții de la Spitalul Județean Suceava este secția de îngrijiri paliative, care este în prezent amenajată la demisolul secției pneumologie.
Președintele Consiliului Județean GHEORGHE FLUTUR a precizat că alte investiții care vor fi continuate anul viitor sunt centrul de radioterapie oncologică, extinderea secției de cardiologie și amenajarea unui helioport pe acoperișul spitalului.
El a prezentat și proiectele aflate în lucru.
FLUTUR a mai precizat că vor fi, de asemenea, continuate achizițiile de aparatură medicală, astfel încât spitalul din Suceava să devină în viitor spital clinic universitar.