Consilierii județeni suceveni au aprobat astăzi alocarea a 9 milioane lei pentru investiții la Spitalul Județean.
Banii provin de la Ministerul Sănătăţii și vor fi folosiți pentru lucrările la secţia de îngrijiri paliative din incinta spitalului vechi și la secția de cardiologie.
De asemenea, a fost suplimentat cu 6 milioane 300 de mii lei bugetul Direcției pentru Asistență Socială și Protecția Copilului, reprezentând transferuri de la bugetul de stat pentru finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap.
Tot în ședința de astăzi, aleșii județeni au alocat câte 100 de mii lei localităților Solca, Capu Câmpului, Izvoarele Sucevei și Poieni Solca, aflate în situație de extremă dificultate.