Timpii semafoarelor de pe bulevardul principal al municipiului Suceava vor fi modificați, pentru fluidizarea traficului.
Angajați ai Primăriei au monitorizat traficul și au identificat momentele în care este necesar un timp mai mare de culoare verde pe un anumit sens de mers, astfel încât să nu se mai formeze cozi de mașini.
Dimineața, semafoarele de la OMV Obcini și de la Centrul de Transfuzii vor avea verde 95 de secunde, iar în restul zilei timpii vor fi reduși la 70 de secunde, respectiv 80 de secunde.
Seara vor avea mai mult timp de verde semafoarele pentru șoferii care merg spre ieșirea către Fălticeni.
În perioada următoare vor fi modificați și timpii de circulație ai semafoarelor de pe bulevardul George Enescu.