full screen background image

Ziua holocaustului, marcată la Suceava

În Sala de Conferințe – parter a Muzeului de Istorie din Suceava, va avea loc pe 9 octombrie ora 12, o manifestare comemorativă dedicată Zilei Holocaustului în România, dată la care, în anul 1941, a început deportarea forţată a populaţiei evreieşti din Basarabia şi Bucovina, în Transnistria.

 

 

În memoria celor care au suferit, sau au fost uciși în aceste dramatice evenimente, la propunerea mai multor organizații ale supraviețuitorilor Holocaustului, precum și a Federației Comunităților Evreiești din România, cât și din datoria conștiinței morale față de memoria evreilor români care au avut de suferit în acei ani cumpliți, această zi de 9 octombrie, prin hotărâre de Guvern, a devenit din anul 2004 ziua pentru comemorarea Holocaustului în România.

 

 

În cadrul acestei activități, vor participa președintele Comunității Evreiești din Suceava, profesor Sorin Golda, muzeograf Cristina Pînzariu, din partea Muzeului Bucovinei, clasele IX F și X C de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, îndrumați de profesor Rodica Cozaciuc, precum și elevi de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava.

 

 

După o vizită la Sinagoga Gah din Suceava, care va avea loc începând cu ora 11, tot în cadrul manifestării, la Muzeul de Istorie, de la ora 12 va fi prezentat participanţilor la eveniment, un film documentar despre holocaustul românesc, care relatează  mărturii absolut cutremurătoare despre masacrele de la Iaşi, Dorohoi şi Bucureşti, despre lagărele din Transnistria, dar și ale unor unor supravieţuitori ai „trenurilor morţii” .

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *