full screen background image

Direcția 5 & Alina în concert la Suceava

Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava vă invită la un concert de excepție susținut de Direcția 5 & Alina. Evenimentul va avea loc marți, 29 martie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava.

 

 

Marian Ionescu, Cristi Enache, Nicu Damalan, Tony Seicarescu, Marius Keseri, Carmin Ionescu și Alina vă așteaptă să aduceți iubirea pe primul loc în suflet.

 

 

Formaţia promite un super spectacol cu hituri mai vechi, dar şi cu piese recente, care vor fi interpretate într-o atmosferă plină de emoţie.

 

 

Cu mii de concerte la activ şi 25 de materiale discografice lansate, Direcţia 5 este o prezenţă consecventă şi foarte iubită pe scenele din România.

 

 

De la albumul de debut lansat în 1992, trecând prin perioada „Superstar” (1999), care şi-a pus amprenta asupra tendinţelor muzicale ale vremii, şi continuând cu mai recentele „Ambiental” (2006), „Aniversare” (2008), „Emoţie” (2009) şi „Romantic” (2010), Direcția 5 a spus nenumărate poveşti de viaţă şi iubire.

 

 

Una dintre cele mai îndrăgite trupe rock te aşteaptă cu „O fată ca ea”, „Dacă ai şti”, „Eşti stilul meu”, „Îţi mulţumesc”, „Am nevoie de tine” şi multe alte hituri ce au ocupat primul loc în topurile de specialitate.

 

 

Biletele se pot achiziționa de la Observatorul Astronomic, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 12:00 sau ONLINE pe www.ccs-sv.ro / www.biletesuceava.ro

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *