Doi studenți de la Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava au fost prezenți pentru prima dată în viață ( nu și pentru ultima, evident… )  la un meci de handbal al echipei locale CSU.  Întâmplarea ( de fapt, programarea Federației Române de Handbal ) a făcut ca sucevenii să înfrunte ( fără prea mare succes ), în sala liceului cu program sportiv, pe Dunărea Călărași.  Dar în ceea ce veți citi nu rezultatul este important, ci trăirea noilor spectatori.

ANAMARIA MIRON :  M-am înarmat cu toate cunoștințele mele din sport și am mers la primul meci de handbal si nu orice fel de meci, cel al echipei noastre de hadbal.

Am plecat de acasă cu foarte mari așteptări în ceea ce mă privește. Am crezut că voi putea înțelege tot ceea ce se întâmplă în timp real, că voi putea să înțeleg stategia pe care se bazează fiecare jucător în parte. Am crezut că mă pot detașa de tensiunea care este în jur și pot observa totul ca un martor, dar nu a fost așa…

După doar primele două goluri am intrat eu însămi în starea de tensiune a jucătorilor și a oamenilor din tribune.

Sfârșitul a fost unul foarte tensionat, având în vedere că arbitrii nu numai că nu mai vedeau ce se mai întâmplă în teren, dar s-a și greșit nițel timpul de pe tabelă…

Concluzia acestei experiențe este că în orice moment totul ( scorul) se poate schimba radical, deci contează constața, nu prestanța !

IRINEU IONESI :  25-26.  Acesta a fost scorul, a fost un meci strâns, în care deși am condus cu 21-19 și am fost superiori numeric  în teren nu am reușit să marcăm suficient.

Pe de altă parte, efortul făcut de jucătorii suceveni mi s-a părut uriaș. Băican a avut tricoul făcut franjuri, Puljizovic a fost scos și el din meci după un fault destul de violent, iar apărarea noastră a fost nevoită să fie agresivă.

Totuși, de remarcat ar fi publicul în număr mare. Deși timid la început, în repriza a doua acesta s-a manifestat clar și foarte convingător.

Deși este prima dată când merg la un meci al celor de la CSU, recunosc că, în ciuda înfrângerii, am fost fericit.  CSU nu este doar o echipă de handbal, este o familie. CSU nu este format doar din jucătorii de pe teren și din cei de pe bănci.  Echipa suceveană este un nucleu în jurul căruia se strâng copii ( ce au fost în număr mare la meci ), familii și prieteni.

În ciuda faptului că CSU luptă cu echipe ce au bugete mai mari, implicit și jucători peste medie, sucevenii se mențin în clasament, învață și progresează, pentru că o fac cu dăruire.

Pentru că spre deosebire de ei, CSU joacă cu inima.

P.S.:  Mergeți la meciurile CSU Suceava, iar la finalul meciului așteptați să dați mâna cu jucătorii.  Palmele lor lipicioase sunt dovada a ceea ce am spus mai sus.