Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile din perioada imediat următoare, caracterizate de un val de frig și nopți geroase, în intervalul 9 – 14 februarie s-a hotărât ca la nivelul municipiului Suceava să se constituie patrule mixte, formate din reprezentanți ai Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, de Poliție și Jandarmi care să intervină pentru identificarea și monitorizarea tuturor categoriilor de persoane vulnerabile.
Sunt vizate persoanele vârstnice, cele fără adăpost și persoanele dializate, în vederea evitării unor situații deosebite.
De asemenea, și la nivel județean se vor lua măsurile ce se impun în astfel de situații.