Județul Suceava va participa, în lunile februarie și martie, la 4 târguri de turism.
Între 16 și 19 februarie județul va avea un stand propriu la Târgul de Turism al României de la Romexpo București, iar în perioada 17 – 19 februarie este programat Târgul Agri Travel & Slow Travel.
Vor urma Târgul Utazas de la Budapesta, între 2 și 5 martie și Târgul de Vacanțe din Cluj Napoca.
Delegația județului Suceava care va participa la târgurile din Italia și Ungaria va fi alcătuită dintr-un reprezentant al Serviciului Turism, un meșter popular și un translator.
Promovarea județului se va face prin materiale de informare și promovare turistică, oferte propuse de operatorii economici și asociațiile profesionale de turism și prin demonstrații de meșteșuguri tradiționale.
Cheltuielile ridicate de participarea la cele 4 evenimente totalizează 60 de mii de lei.