full screen background image

Jandarmii montani suceveni alături de turişti

Sâmbătă, 28 ianuarie a.c., jandarmii montani care asigurau măsurile de ordine pe pârtiile de schi „Parc” din municipiul Vatra Dornei şi ,,Şoimul” din municipiul Gura Humorului au intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul a două persoane accidentate.

 

Una din persoane, o doamnă de 37 de ani din judeţul Iaşi a suferit o entorsă la piciorul drept, iar un bărbat de 40 de ani din judeţul Galaţi a fost diagnosticat cu plagă tăiată la piciorul drept.

 

 

De asemenea, jandarmii montani au intervenit duminică, 29 ianuarie a.c., împreună cu lucrători ai formaţiunilor Salvamont, pentru acordarea primului ajutor altor două persoane accidentate pe pârtia de schi ,,Şoimul” din municipiul Gura Humorului.

 

 

Una din persoane, o tânără de 23 de ani din judeţul Vaslui a fost diagnosticată cu entorsă la genunchiul drept, iar un bărbat de 42 de ani din judeţul Iaşi a suferit o fractură de claviculă.

 

 

În fiecare din aceste cazuri, persoanele au fost transportate la baza pârtiei, de unde au fost preluate de echipaje ale Ambulanţei.

 

 

Odată cu sosirea turiştilor în Vatra Dornei, Broşteni, Câmpulung Moldovenesc, Frasin, Suceviţa şi Gura Humorului, posturile de jandarmi montane din aceste localităţi au intensificat acţiunile pe traseele turistice, pe pârtiile de schi  şi în zonele unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătite să intervină în situaţii de urgenţă, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

 

 

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *