Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi şi ai subunităţilor din Suceava, Siret şi Solca, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Volovăţ, Frătăuţii Noi şi Milişăuţi, au intervenit cu 9 autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în zona clădirilor din Piaţa Centrală a municipiului Rădăuţi.
La faţa locului s-a deplasat şi Grupa Operativă a inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, iar şeful pompierilor militari, generalul de brigadă Ion Burlui, a preluat comanda intervenţiei.
Zona limitrofă intervenţiei a fost monitorizată de către echipaje de jandarmi, poliţişti şi poliţişti locali, care au efectuat misiuni de ordine publică, pentru evitarea unor accidente şi pentru buna desfăşurare a misiunii de stingere a incendiului.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperişul comun al mai multor clădiri, ce aparţin unor societăţi comerciale, dar şi unei persoane fizice.
Din cauza vântului puternic şi a gerului (temperaturi scăzute de până la -17 grade Celsius), incendiul s-a dezvoltat cu rapiditate şi punea în pericol construcţiile învecinate, aflate la distanţe de până la un metru de focare.
Intervenţia a fost una foarte grea pentru pompieri, atât din punct de vedere al aglomerării clădirilor şi al spaţiilor de acces limitate, dar şi al temperaturii scăzute care limita capacitatea hidranţilor de a livra suficientă apă.
Din această cauză, au fost mobilizate la faţa locului autospeciale de la subunităţile din judeţ şi de de la serviciile voluntare din localităţile învecinate. Pentru a nu îngheţa, apa a fost refulată continuu pe furtunuri.
De asemenea, la această temperatură, inclusiv aparatele de respirat cu aer comprimat ale salvatorilor nu au mai funcţionat la parametrii standard, îngheţând supapele.
Pentru depistarea tuturor focarelor, salvatorii au decopertat acoperişul, înlăturând învelitorile din tablă de pe suprafaţa incendiată, misiunea încheindu-se după aproximativ 8 ore de efort susţinut.
Au ars un restaurant şi acoperişul halei de brânză pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi; fostul hotel al comunităţii evreieşti pe 300 de metri pătraţi; acoperişul halei de carne pe 30 de metri pătraţi; acoperişul pescăriei pe 100 de metri pătraţi; acoperişul unui post de transformare, cu grup electrogen, pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi; acoperişul comun al unei magazii şi al unei anexe, de la o proprietate particulară, pe 50 de metri pătraţi.
Cauza de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.